UPDATE – Lazăr și Coman pot juca etapa viitoare: cei doi au fost sancționați pecuniar

UPDATE - Lazăr și Coman pot juca etapa viitoare: cei doi au fost sancționați pecuniar
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Comisia de Disciplină a FRF a admis, vineri, cererile de revizuire înaintate de jucătorii Dănuț Coman (Astra Giurgiu) și Valentin Lazăr (Dinamo) anulând astfel suspendările de trei, respectiv două etape dictate la precedenta ședință, informează site-ul oficial al LPF.

Membrii comisiei au stabilit că jucătorii rămân doar cu penalitățile sportive după cum urmează: Dănuț Coman – 7.500 de lei și Valentin Lazăr – 6.800 de lei.

Portarul formației Astra Giurgiu Dănuț Coman și mijlocașul dinamovist Valentin Lazăr au fost sancționați, miercuri, de Comisia de Disciplină a FRF cu suspendare pentru trei jocuri și 7.500 de lei penalitate sportivă, respectiv două meciuri și 6.800 de lei, în urma incidentelor de la finalul partidei de duminică.

La sfârșitul meciului Dinamo – Astra Giurgiu, scor 2-0, de duminică, au avut loc incidente între jucători pe culoarul de la vestiarele arenei din Șoseaua Ștefan cel Mare, fiind necesară intervenția agenților de securitate.

Potrivit unor martori, portarul echipei Astra, Dănuț Coman, care avusese în timpul partidei o altercație cu Valentin Lazăr, l-a lovit cu capul în față pe jucătorul dinamovist, moment în care au sărit la bătaie mai mulți jucători, fiind nevoie de intervenția agenților de securitate.


UPDATE Vali Lazăr s-a prezentat vineri în fața membrilor Comisiei de Recurs, după ce a contestat decizia inițială a Comisiei de Disciplină (două etape de suspendare), venite în urma conflictului cu Dani Coman, de la finalul meciului Dinamo-Astra 2-0.


„Câinii” l-au pierdut pe Valentin Lazăr (25 de ani) pentru două etape, după ce Comisia de Disciplină l-a suspendat pe dinamovist în urma incidentelor care au avut loc la finalul meciului dintre Dinamo și Astra (2-0).

Elevul lui Flavius Stoican a avut un conflict cu Dani Coman, portarul giurgiuvenilor fiind cel care a declanșat incidentul. Cei doi au avut ceva de împărțit încă din prima repriză. Lazăr a încercat să reia o minge din alunecare și l-a lovit pe cel poreclit Robocop, astfel că goalkeeperul i-a cerut socoteală (foto). Nu a fost de ajuns și, la finalul jocului, fostul rapidist l-a așteptat pe adversar la vestiare și a încercat să-i aplice o corecție fizică. A ieșit o încăierare generală, iar evenimentele au fost notate în raport de observatorul de joc. Mai mult, după meci, Lazăr a comentat cele întâmplate și i-a rugat pe jurnaliști să-l intervieveze pe „băiatul de la wrestling” (n.r. – Coman).

Pe baza declarațiilor și pe baza raportului observatorului de joc, Comisia de Disciplină a judecat incidentele în care au fost implicați Coman și Lazăr. Decizia a nemulțumit ambele părți: portarul a primit trei etape de suspendare, Lazăr… două.

Șefii „câinilor” au sărit ca arși, însă din câte se pare chiar ei sunt cei vinovați pentru sancțiunea primită de Lazăr. Asta pentru că cei de la Comisia de Disciplină au acordat aceste pedepse după ce s-au simțit jigniți de mărturiile pe care Coman și Lazăr le-au dat în fața comisiei. La judecată, cei doi nu au mai recunoscut incidentul, declarațiile lor fiind în antiteză cu cele oferite în fața jurnaliștilor și cele notate în raportul întocmit de observator.

Dacă în cazul lui Coman se înțelege această atitudine, portarul fiind cel care a inițiat conflictul, Lazăr a fost sfătuit de conducători să-și schimbe declarațiile. De ce? Simplu. Dintr-un exces de fair-play, șefii au vrut să-l scape pe Coman, însă astfel au reușit să-l afunde pe propriul jucător. Conform unor informații, Lazăr a fost sfătuit să-și îndulcească tonul față de Coman chiar după meciul cu Astra, Flavius Stoican fiind primul care l-a  rugat pe elevul său să facă acest lucru. În plus, conducerea lui Dinamo nu a vrut să pună la dispoziția comisiei înregistrările video de la vestiare, înregistrări în care se vedea clar cum portarul a inițiat conflictul.

Lazăr a fost anunțat că trebuie să-și plătească amenda

În urma incidentului, Lazăr s-a ales și cu o amendă de 6.800 de lei. Sancțiunea pecuniară a născut alte discuții, șefii anunțându-l inițial pe fotbalist că trebuie să-și achite amanda. Vestea nu i-a căzut foarte bine jucătorului, mai ales că valoarea amenzii înseamnă jumătate din salariul său pe o lună.

Vineri, Lazăr merge la Comisa de Recurs

Joi, Ionuț Negoiță a anunțat la Sport.ro că Dinamo va face recurs în cazul lui Lazăr. ProSport a aflat că jucătorul va fi chemat din nou în fața comisiilor, vineri, atunci când strategia va fi schimbată. Din câte se pare, cei din „Ștefan cel MAre” vor prezenta mai multe dvd-uri cu înregistrările camerelor de filmat de la vestiare.


3.000 de euro încasează lunar Valentin Lazăr la Dinamo


Sperăm ca observatorii să aibă acces la camerele video și să vadă ce s-a întîmplat. A fost o îmbrînceală pe culoar și Coman l-a lovit pe Lazăr, din ce am înțeles, eu n-am văzut foarte bine

Cristi Bobar, director sportiv Dinamo, imediat după meci


A fost un conflict între Dani și Lăzărică. Cred că s-au dat câteva palme pe acolo. Cred că a dat și Dani, a și luat. Noi am sărit să-i despărțim. Suntem cu toții în aceeași oală, suntem colegi, foști colegi

Ștefan Bărboianu, fundaș Dinamo, imediat după meci


Nu este posibil să fie suspendat două etape un jucător care nu a făcut nimic. O să facem tot posibilul să îndreptăm această situație

Cristi Bobar, director sportiv Dinamo, după aflarea deciziei


Nu este corect ce s-a întâmplat cu Lazăr. Este nevinovat, am făcut recurs

Ionuț Negoiță, finanțator Dinamo


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×